Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor maramureşeni.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 388 de infracțiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale în cazul persoanelor bănuite de comiterea faptelor și sunt continuate cercetările pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

În cadrul activităţilor desfăşurate în primele nouă luni ale anului în curs au fost reținute 3755 de permise de conducere, din care 1.851 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, au fost retrase 100 de plăcuțe de înmatriculare și 678 de certificate de înmatriculare.
Din totalul de 20.471 de sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada ianuarie-septembrie 2021 pentru neregulile constatate, ca urmare a constatării unor abateri de la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 19.995 au fost aplicate conducătorilor auto.

Acţiunile poliţiştilor maramureşeni pentru siguranţa cetăţenilor continuă. Recomandăm şoferilor să fie precauţi, să nu depăşească viteza legală, să nu efectueze depăşiri riscante şi să nu consume alcool înainte de a urca la volan! Iar cei care nu deţin permis de conducere să nu conducă pe drumurile publice!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și