Specialiştii susţin că, în multe situaţii, adolescentele singure observă că au o problemă de statică, moment în care ajung şi la un consult de specialitate. Din păcate însă, aceste deformări ale coloanei pot fi corectate doar până în jurul vârstei de 12 ani, când este vorba de o atitudine scoliotică. Mai târziu însă, se ajunge la deformări osoase ce nu mai pot fi corectate.

„Nu putem spune că numărul de cazuri de deformări creşte, ci explodează. Sunt mai mulţi factori legaţi: alimentaţia care e cum e şi lipsa de mişcare. Acestea duc la tot ce înseamnă deficienţă de statică vertebrală. Din păcate, foarte puţini copii ajung la vârstele în care se poate face ceva. La noi ajung mai ales adolescentele, când deja observă singure că ceva nu este în regulă, aşa de puternice sunt problemele.

Vin la vârsta de 16-17 ani, când se uită ele singure în oglindă şi văd. Atunci, de obicei, e cam târziu. Eventual, în astfel de cazuri poate fi vorba de a ţine pe loc afecţiunea, dar nicidecum de vindecare. Aceste probleme ar trebui prinse până în vârsta de 12 ani. Cam între vârsta de 9-12 ani încep să apară astfel de probleme, dar atunci vorbim de atitudini scoliotice, încă nu sunt deformări osoase. Atunci se pot lua măsuri şi, în cea mai mare parte a cazurilor se poate rezolva problema”, arată Călin Agârbiceanu, kinetoterapeut în Baia Mare.

Complexe din cauza aspectului fizic

Unul din motivele pentru care aceste probleme de statică trec neobservate timp de ani de zile îl reprezintă faptul că părinţii, din diverse motive, nu alocă timp suficient copiilor lor. Apoi, din cauza problemelor legate de aspectul fizic, mulţi adolescenţi ajung să se simtă complexaţi şi automat se izolează de restul grupului.

„În astfel de situaţii, nu copiii sunt problema, ci părinţii. Nu neapărat că nu vor să-şi supravegheze atent copiii, dar şi părinţii au viaţa de aşa natură încât nu au timp de copiii lor. Foarte puţini părinţi se uită atent la copiii lor cum arată. În clipa în care apare o atitudine scoliotică, automat se vede, pentru că poziţia de stat a copilului se schimbă. De exemplu, vezi că stă cu un umăr mai sus. Dar timpul alocat de părinte copilului pentru a povesti efectiv cu el este prea puţin.

Când apar aceste probleme, de obicei, sunt corelate şi cu obezitatea de diferite grade. Atunci apar şi deformările de coloană de diferite grade şi copiii automat se autoizolează. În acest fel, nu mai au cum să facă parte din colectivitate şi tarele acestea le vor purta toată viaţa”, a explicat Călin Agârbiceanu.

După ce sunt depistaţi cu astfel de probleme, părinţii acestor copii nu stau pe gânduri şi iau măsuri imediat, dar recuperarea lor depinde în foarte mare măsură de stadiul în care este depistată tulburarea de statică a coloanei vertebrale.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și