Vineri, 24 ianuarie, este Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătoare legală națională. În majoritatea instituțiilor publice, nu se va lucra.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost inclusă în seria sărbătorilor legale în care nu se lucrează, încă din anul 2016.

În 24 ianuarie este sărbătorită unirea Moldovei cu Țara Românească (1859), eveniment cunoscut ca “Mica Unire”. În această zi, salariații din sectorul bugetar, dar și alte categorii de angajați primesc liber, iar cei care lucrează au dreptul la compensații.

Conform Codului muncii, angajații care nu pot beneficia de liberele legale trebuie să primească compensații în zile libere acordate în următoarele 30 de zile de către angajator. Dacă nu se acordă zile libere, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Următoarea minivacanță pentru români va fi de Paște (17-20 aprilie). În total, sunt 16 zile libere în 2020, inclusiv cea dată de Guvern în 3 ianuarie și cele de 1 Mai (3 zile), de 1 iunie (3 zile), de Rusalii (3 zile), de Sfântul Andrei și 1 Decembrie (4 zile) și Crăciunul (3 zile).


Preluare: Alba24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și