Invidia, gelozia, urmate de o crimӑ sunt prezente în „Cele douӑ surori”. Una dintre ele ajunge s-o înece pe cealaltӑ pentru cӑ vedea în ea rivala în dragoste, cu şanse mult mai mari de ajunge la inima iubitului. Împinsӑ la marginea unei ape, sora care urmeazӑ a se îneca se roagӑ de sora ei şi-i promite: „Hai, surioarӑ, de mijlóc mӑ ţine / De aur lanţul ia-ţi-l pentru tine. // Vai, surioarӑ scapӑ-mӑ cu viaţӑ, / Şi nimӑnui , mӑ jur, n-am sӑ-i fiu soaţӑ.”

Sora criminalӑ nu face nici cel mai mic gest salvator, ba chiar explicӑ de ce gestul salvator nu va veni niciodatӑ: „De mân-afarӑ dac-am sӑ te trag, / Tu o sӑ-mi furi tot ce îmi este drag.”

Totodatӑ, putem afla câteva standarde de frumuseţe femininӑ în Anglia medievalӑ: „Obrazu-ţi rumen, pleata aurie, / Fecioarӑ mӑ vor ţine pe vecie.”

În balada „Edward”, Davie e întrebat ce-i va lӑsa soţiei dupӑ moarte: „Sӑrmanei tale soaţe, Davie, / Ce-i vei lӑsa în dar?
Rӑspunsul nu-i deloc încurajator: „Doar lacrimi pentru toatӑ viaţa, / Durere şi amar.”
Aceeaşi întrebare când e vorba de mama lui Davie: „Şi ce-ai sӑ-i laşi, o, Davie, Davie, / Mӑicuţei tale bune?”, primeşte un rӑspuns asupra cӑruia trebuie sӑ zӑbovim puţin. „S-o încӑlzeascӑ şi s-o ardӑ, / Foc vesel de cӑrbune.” Zice autorul popular şi necunoscut al baladei. Nimic cinic în dorinţa lui Davie. Mama lui, cât timp va trӑi va avea nevoie de cӑrbuni pentru încӑlzire. Acelaşi cӑrbune va fi cel care va accelera distrugerea ultimelor rӑmӑşiţe omenesti ale îndrӑgitei mame a lui David. O viziune realistӑ asupra vieţii, exact ca în baladele româneşti şi de oriunde.
Un mod elegant de a eluda adevӑrul, dar fӑrӑ a minţi, ni-l oferӑ balada „Clerk Saunders”. O discuţie între un „el” şi o „ea” decurge în felul urmӑtor. „Sӑ iei în mânӑ un prosop / Şi ochii sӑ ţi-i legi cu el; / Şi ai sӑ poţi jura c-asearӑ / Pe Clerk nu l-ai vӑzut de fel. // Şi, iarӑşi, sӑ mӑ iei în braţe. / Şi sӑ mӑ duci în patul tӑu, / Şi ai sӑ poţi jura pe urmӑ: / Nu mi-a cӑlcat iatacul, zӑu.”

Altӑ baladӑ care poate fi încadratӑ în categoria celor comice este „Gospodarul”. Plecat de-acasӑ cu diferite treburi, gospodarul nostru vede, de fiecare datӑ când revine, tot felul de urme lӑsate de cineva care-i „ţine locul”. Nevastӑ-sa încearcӑ de fiecare datӑ sӑ-l convingӑ cӑ nu vede bine ceea ce vede. Rezultӑ un savuros dialog comic: „Am colindat prin lume / În lung şi-n lat, / Dar şea sӑ vӑd pe-o scroafӑ / Nu mi-a fost dat. // Am colindat o groazӑ, / Ştii cӑ nu mint: / Dar n-am vӑzut la vedre / Pinteni de-argint. // De mic, destule ţӑri / Am strӑbӑtut, / Dar pudrӑ pe o cloşcӑ / N-am prea vӑzut.”

Nu toate baladele sunt vesele, optimiste. O glumӑ nevinovatӑ se sfârşeşte tragic în „Earl Crawford”. Lillie îşi vede soţul, contele (în englezӑ earl) Crawford plimbându-se cu fiul lor. Dorind sӑ facӑ o glumӑ, Lillie n-are altceva mai bun de fӑcut şi-i spune: „Mӑ mir, earl Crawford, cӑ te plimbi / Cu fiu-ţi, singur-singurel; / Îţi e mai drag ca Lillie; totuşi / Nu singur l-ai fӑcut pe el.”

Earl Crawford se simte jignit de afirmaţia soţiei, o alungӑ de-acasӑ şi n-o mai primeşte înapoi, deşi ea insistӑ în diferite moduri. Tocmai când pedeapsa s-a sfârşit şi toatӑ curtea lui earl Crawford, îmbrӑcatӑ în straie de sӑrbӑtoare se pregӑteşte s-o reprimeascӑ pe Lillie acasӑ, trista sotie moare de supӑrare. Nici earl Crawford nu poate suporta un asemenea deznodӑmânt: „De-i moartӑ Lillie, mӑ lipsesc / De sfânta soarelui luminӑ.”

Poeţii populari englezi au avut printre principalele subiecte abordate şi slӑvirea celor puternici, care prin calitӑţile lor de luptӑtori i-au apӑrat întotdeauna pe cei sӑrmani. De exemplu, „Bunul Wallace” se luptӑ cu cei rӑi: „Şi-i trase una peste fӑlci încât / Nu i-au mai fost de vreun folos, / Iar pe ceilalţi îi risipi, / Fӑrӑ suflare-n ei, pe jos. // Vreo cinci i-a spintecat pe loc, / Pe-alţi cinci i-a azvârlit în şanţ.”

Dacӑ în balada mai înainte comentatӑ sunt scoase în evidenţӑ calitӑţile fizice ale eroilor, nici minţile lor ascuţite, care-i scot din cele mai teribile încurcӑturi nu sunt neglijate. „Fermierul cel hâtru”, bӑtrân şi singuratic, în drum spre târg se întâlneşte cu un hoţ. „Cum cӑlӑrea pe drumul mare / Moşneagul cӑtinel, / L-ajunse-un domn tӑlhar din urmӑ / Şi îi grӑi astfél:”

...şi tot îi grӑieşte hoţului, pânӑ când „Înnebunit dupӑ desagӑ / Sӑri din şea tâlharul / Şi-i dete moşului sӑ ţinӑ / Între-acestea, armӑsarul.”

Totul se terminӑ cu bine pentru bӑtrânul fermier care, întors acasӑ cu toţi banii, îi spune soţiei: „Pe drum fӑcut-am schimb de cai / C-un hoţ şi un mişel- / dar pân-la urmӑ-am dovedit / Cӑ sunt mai hoţ ca el.”

„Fermierul cel hâtru” e exact ca Pӑcalӑ al nostru!

Omul, grӑbit şi subjugat de atracţia celeilalte „jumӑtӑţi”, trebuie sӑ comaseze câteodatӑ douӑ evenimente importante din viaţa lui, în acelaşi timp. Se întâmplӑ şi azi asemenea lucruri: „te linişteşte, zise el, / Te rog, nu mai jeli! / Şi nunta şi botezul, Ellen, / Le-om face într-o zi.”

Versurile de mai sus fac parte din balada „Childe Waters”, la care ilustrul traducӑtor al acestei cӑrţi, Leon Leviţchi, face precizarea cӑ „childe” are sensul (învechit) de tânӑr nobil. Leon Leviţchi, despre care ar trebui sӑ ştie mai mult(e) şi generaţiile mai tinere, nu se sfieşte sӑ punӑ accent pe nişte cuvinte, deşi se ştie cӑ în limba românӑ aşa ceva nu existӑ. Totuşi, modul cum accentueazӑ nişte cuvinte dӑ o cu totul altӑ „curgere” întregului. Câteva exemple în acest sens: „Hai, surioarӑ, de mijlóc mӑ ţine” sau „L-ajunse-un domn tâlhar din urmӑ / Şi îi grӑi astfél:” sau: „Bum! ápoi cade podul greu /Ce peste şanţ atârnӑ”.

Pentru Leon Leviţchi traducerea unei poezii înseamnӑ şi „cunoașterea legilor muzicii, melodiei şi ritmului”. De toate aceste trei atribute se bucurӑ fiecare baladӑ prezentӑ în aceastӑ carte. Anglistul Leon Leviţchi (nӑscut în 1918) spunea despre dedicaţie şi sacrificiu în realizarea creaţiei şi argumenta folosind una din „Baladele engleze”, „Thomas Stihuitorul”: „crăiasa zânelor îl previne pe Thomas să nu cumva s-o sărute (simbolic, să nu pășească în Elfland, țara „poeziei”) pentru că va avea de pătimit, Thomas o sărută, crăiasa îl subjugă—„Ei, Thomas, dragule, acum / Va trebui să vii cu mine / Ca șapte ani să mă slujești / De-o fi la rău, de-o fi la bine”. (https://editura.mttlc.ro/carti)

În „Balade engleze”, ştiinţa şi arta şi-au dat mâna. Poate cӑ de-aia mi-au plӑcut atât de mult!...

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News