Reporteri ai AFP la Ierusalim au declarat că au auzit scurte explozii în depărtare, notează Agerpres. Într-un scurt comunicat, armata israeliană a indicat că sirenele au sunat "în zona din jurul Ierusalimului", fără alte precizări.

Braţul armat al Jihadului Islamic a anunţat că a lansat rachete spre Ierusalim, la scurt timp după ce au sunat sirenele în zonă, potrivit armatei israeliene.

"Nu cu mult timp în urmă am lansat rachete spre Ierusalim", au anunţat Brigăzile al-Quds într-un comunicat.

Bilanțul victimelor din Gaza, contrazis de autoritățile israeliene
În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană a anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 29 de morţi, între care şase copii, în Fâşia Gaza, de la reizbucnirea violenţelor, vineri, între Israel şi gruparea armată Jihadul Islamic, care au făcut şi 215 răniţi. În cursul dimineţii, acelaşi minister anunţase creşterea bilanţului la 32 de morţi, dar apoi l-a revizuit în scădere, mai scrie AFP.

Autorităţile israeliene contrazic însă acest bilanţ şi susţin că acei copii palestinieni au fost ucişi sâmbătă de un atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic către Israel, potrivit agenţiei de presă franceze.

De la începutul operaţiunii sale vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea a 15 combatanţi ai acestei grupări, potrivit armatei israeliene. Forţele israeliene au anunţat de asemenea arestarea în două zile a circa 40 de membri ai grupării respective în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul israelian, conform AFP.

Ca represalii la raidurile asupra Fâşiei Gaza, gruparea palestiniană a lansat zeci de rachete asupra teritoriului israelian, cele mai multe dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian. Doi israelieni au fost răniţi uşor de schije, potrivit serviciilor de intervenţie rapidă.

Potrivit postului de televiziune israelian i24News, 580 de rachete au fost lansate asupra Israelului începând de vineri, 120 au căzut în Gaza, fără să atingă teritoriul israelian, iar 200 au fost interceptate de sistemul Iron Dome.

Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre statul israelian şi grupările armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de morţi în 11 zile de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.

Statul israelian a instituit din 2007 o blocadă împotriva Fâşiei Gaza, un teritoriu de 2,3 milioane de locuitori administrat de islamiştii din Hamas.

Armata israeliană a anunțat că i-a neutralizat pe liderii militari ai grupării Jihadul Islamic din Fâşia Gaza în timpul operaţiunilor care, potrivit autorităţilor enclavei palestiniene, au făcut peste 20 de morţi, inclusiv copii, informează duminică AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unor informaţii actualizate, furnizate de ministerul sănătăţii din Gaza, 24 de persoane, inclusiv şase copii, au murit de vineri în atacurile israeliene în care au fost rănite 215 persoane, bilanţ contrazis de autorităţile israeliene.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute luni, într-o sesiune cu uşile închise, la New York, despre atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, conform dpa. Consiliul de Securitate a acceptat să abordeze subiectul în urma solicitărilor formulate sâmbătă de Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franţa, Norvegia şi China, potrivit unor surse diplomatice, mai scriu sursele citate.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și