Noul studiu a descoperit că numeroase dispozitive mobile - inclusiv smartphone-uri, laptopuri şi tablete - pot fi accesate ilegal de piraţii cibernetici atunci când proprietarii lor ascultă fişiere muzicale.

Studiul, realizat de cercetători din domeniul securităţii cibernetice de la Universitatea Michigan şi Universitatea South Carolina din Statele Unite, trage un semnal de alarmă în privinţa acestei posibilităţi alarmante, care ar putea să afecteze numeroase dispozitive electronice încorporate în automobilele moderne.

Potrivit autorilor cercetării, accelerometrele - microcipuri sensibile la mişcare, prezente în multe dispozitive electronice - pot fi accesate de către hackeri cu ajutorul undelor sonore. Fişiere muzicale „malițioase” pot fi încărcate apoi în acele dispozitive. Odată accesate ilegal, acele dispozitive, precum sistemul FitBit şi jucăriile electronice pentru automobile, pot fi manipulate pentru a devia de la setările lor originale şi, în cele din urmă, chiar pentru a prelua controlul asupra dispozitivelor în care sunt încorporate.

Autorii studiului au descoperit că au putut să acceseze ilegal 75% din totalul celor 20 de microcipuri de accelerometre pe care le-au testat.

Într-un scurt interviu acordat cotidianului The New York Times, Kevin Fu, cercetător la Universitatea Michigan, unul dintre coordonatorii studiului, a asemănat posibilitatea accesării ilegale a acceleratorului unui dispozitiv electronic cu abilitatea de „spargere” deţinută de un cântăreţ de operă.

„E ca un cântăreţ de operă care atinge o notă înaltă, mult timp, pentru a sparge un pahar de vin. Puteţi să vă gândiţi la acest lucru ca la un virus muzical”, a declarat Kevin Fu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și