Însă a schimba directorii de școli la mijloc de an școlar nu prea s-a mai practicat în democrația originală românească din ultimii 30 de ani. În special în perioadă de plină pandemie, când profesorii, elevii și părinții sunt disperați pentru că nu știu cum vor începe de luni cursurile și ce îi așteaptă în următoarea perioadă și până la derularea examenelor naționale.

Cu privire la aceste schimbări, primarul municipiului Sighet, Vasile Moldovan, și-a exprimat regretul cu privire la modul în care s-au făcut acestea dar și asupra faptului că autoritatea locală nici măcar nu a fost consultată cu privire la noile numiri.

Dacă este să ne referim strict la Sighetu Marmației, putem observa următoarele mișcări:

1) La Școala gimnazială „George Coșbuc” a rămas în continuare în funcția de director doamna Tompoș Claudia Oana. Surse din cadrul PNL au declarat pentru Sighet 247 că aceasta ar fi părăsit barca PSD și ar fi completat subit o adeziune la PNL, adeziune care i-ar fi asigurat continuitatea funcției. Doamna Tompoş a contactat redacţia Sighet 247 şi a infirmat faptul că dânsa ar avea adeziune semnată la PNL. Se pare că informaţiile venite pe surse din PNL nu se adeveresc în cayul doamnei Tompoş. În funcția de director adjunct îl regăsim pe dl. Zetea Bogdan Ioan.

2) La școala gimnazială nr. 10, a fost numit în funcția de director dl. Vida Flaviu, fost inspector școlar. Acesta este apropiat cercurilor PNL încă din preajma alegerilor prezidențiale din 2019. Director adjunct: Roman Maria.

3) La Școala gimnazială de Muzică și Arte plastice își continuă cariera de director dl. Muntean Ioan, neafiliat politic și profesionist în domeniu.

4) La Centrul Școlar de Educație incluzivă o regăsim în funcția de director pe doamna Bledea Lucica Ileana.

5) La Colegiul Național „Dragoș-Vodă” s-a făcut o rocadă care a convenit din punct de vedere politic Inspectoratului școlar: a fost demis din funcția de director dl. Pop Ioan și numit în locul dânsului dl. Andrasciuc Gheorghe, iar dl. Pop Ioan ocupă funcția de director adjunct. Pop Ioan este actualmente consilier local PNL.

6) La Liceul tehnologic „Marmația” își continuă cariera de director doamna Vescan Adriana, care se pare că a semnat o adeziune la PNL încă dinainte de începerea campaniei pentru alegerile parlamentare. Director adjunct: Turda Maria, membru PNL.

7) La Colegiul Naținal Pedagogic „Regele Ferdinand” domnul Chindriș Claudiu (cu rezultate remarcabile în funcția de director) a fost destituit și înlocuit cu dl. Sechel Ovidiu, membru PNL. Director adjunct rămâne în continuare doamna Grigor Dorina.

8) La Liceul tehnologic Forestier o regăsim în funcția de director pe doamna Roman Maria, asistată de director adjunct proaspăt numit pe funcție, doamna Mandra Mariana, fost consilier local PNL.

9) La Liceul maghiar „Leowey Klara” a fost numită în funcția de director doamna Beres Ildiko Ibolya, membru de vază al UDMR Sighet, fost viceprimar și actualmente consilier local. Dânsa a mai ocupat funcția de director și în trecut. Surse politice din PNL au declarat pentru Sighet 247 că această numire are la bază asigurarea unui vot din partea doamnei Beres pentru funcția de viceprimar dat către Daniela Onița Ivașcu (PNL).

10) La Clubul Sportiv Școlar îl regăsim în funcția de director pe domnul Kosztelnik Emil-Lucian.

11) La Clubul Copiilor și elevilor își păstreză în continuare funcția de director dl. Muntean Ioan.

12) La Liceul ucrainean „Taras Șevcenko” director este dl. Cureleac Vasile.

13) La Școala generală „Ioan Mihalyi de Apșa” a fost demis din funcția de director Florin Simion, director cu rezultate remarcabile și consilier local PSD. Locul său a fost luat de d-na Șiman-Ardelean Neli-Lenuța, fost director adjunct și membru PNL. În funcția de director adjunct a fost numită doamna Radu Mirela-Rodica.

14) La Școala gimnazială Nr. 5 a fost numită în funcția de director d-na Timiș Viorica, membru foarte activ al PNL și care s-a implicat foarte mult în campania pentru alegerile locale din toamna anului 2020.

Restul numirilor poate fi consultat în FOTO de mai jos.

Pleacă ai lor, vin ai noștri - Cei mai mulți directori și adjuncți din Sighet schimbați peste noapte de către ISJ MM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și