De asemenea, Băsescu l-a propus pentru funcţia de purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei electorale a PMP pe Mihai Neamţu.

"După cercetări şi analize, am ajuns la concluzia că trebuie să vă fac astăzi două propuneri: pe Theodor Paleologu pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României şi pe Mihai Neamţu pentru funcţia de purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei electorale", a precizat Băsescu.

Acesta a adăugat că preşedintele PMP, Eugen Tomac, se va ocupa de conducerea campaniei prezidenţiale.

"Conducerea campaniei şi-o va asuma preşedintele partidului. Având în vedere că nu candidează, este primul responsabil de funcţionarea partidului în campanie şi de mobilizarea partidului", a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, Theodor Paleologu este "unul dintre puţinii absolvenţi ai Universităţii de la Sorbona, secţia Filozofie, dar oricum absolvent de mare universitate internaţională, care ar vrea să devină preşedinte al României".

"Prin această revenire a o parte dintre intelectuali către partid văd construcţia viitoare. Ar trebui să ne angajăm la a fi un partid de 10% în 2020 şi un partid care să crească spre 25-30% în 2024. Dar această construcţie trebuie consecvent urmărită şi susţinută. Dacă noi am mers în campania de europarlamentare pe construcţia europeană, acest element nu va lipsi din campania prezidenţială. Va trebui să fie un program care să evite înjurăturile specifice politicii româneşti, va trebui să fie un program care să dea o viziune despre România viitoare", a subliniat Băsescu.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și