Duminică dimineaţa, în jurul orei 09.40, poliţiştii din Fărcaşa au fost sesizaţi că, pe raza localităţii Odeşti, a avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii au constatat că un bărbat din localitate, care se deplasa cu un moped, nu a adaptat viteza la efectuarea virajului spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, întrând în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că mopedistul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, poliţiştii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și