Ancheta procurorilor militari de la Parchetul Militar București vizează fapta de neglijență în serviciu, după ce aceștia s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției în spațiul public a informațiilor legate de modul în care pompierii de la ISU Constanța au intervenit la acest incendiu.

Investigația vizează în principal cum a fost organizată intervenția, cum a decurs orele exacte la care au fost solicitate și trimise echipajele, dar și când au ajuns la fața locului.

În paralel se desfășoară o a doua investigație penală, pentru distrugere și ucidere din culpă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Femeia a murit cu două minute înainte ca la fața locului să ajungă, de la 8 kilometri distanță, una din cele trei autoscări existente în întreg județul Constanța.

Cum a decurs intervenția la incendiul din Constanța, potrivit IGSU

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecerul ISU Constanța la ora 09.14

La ora 09.15 au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanță SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere și 1 autoscară.

Ambulanța SMURD tip B2 și cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detașamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș, care se află la aproximativ 2 km față de locul producerii incendiului.

Primul echipaj care a ajuns la locul intervenției a fost ambulanța SMURD tip B2, la ora 09.21.

Având în vedere că la Detașamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas.

Autoscara a ajuns la locul intervenției la ora 09.27, distanța parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25.

Forțele aflate la locul intervenției în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanță SMURD tip B, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

La nivelul județului Constanța există 3 autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competență, astfel: Cernavodă, Medgidia și Constanța.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și