Din dorința de a avea o campanie mai agresivă pe internet, social-democrații au realizat o aplicație care va fi folosită de orice membru pentru a avea pe telefonul propriu realizările partidului.

Anunțul a venit la numai câteva zile după ce Facebook a eliminat 30 de pagini, grupuri și conturi din România, parte a unei rețele coordonate carea induceau oamenii în eroare prin clonarea de pagini care imitau surse reale de știri, dar postau conținut pro PSD.

De altfel, în întâlnirile sale cu organizațiile județene, Liviu Dragnea le transmitea să țintească pe Facebook publicul de la oraș.

În acest sens, este nevoie și de imagini cu realizările partidului aflat la putere. Așa se face că social-democrații folosesc fotografii stock pe diverse pagini de Facebook, cumpărate de pe site-uri specializate.

Gara din Târgu Mureș, modernizată „la standardele vestului Europei”. Fotografia e de fapt din Ucraina

„Un proiect finalizat la începutul anului 2017, realizat cu peste 10 milioane de Euro din bani europeni. Gara CFR din Tîrgu Mureș se aliniază acum la standardele vestului Europei”, anunță social-democrații pe site-ul guvernarepsd.ro.

Fotografia iese ușor în evidență printr-un detaliu: acel tip de tren nu circulă în România, ci în Ucraina. Iar gara Târgu Mureș este de fapt gara din Kiev.

Fotografia a fost furnizată site-ului Shutterstock de către Denis Belitsky, un fotograf ucrainean. Cum arată gara din Târgu Mureș, după modernizare, în realitate?

Reacția PSD: „O aberație!”

„O aberație!”, a reacționat Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD.

„Noi avem în momentul de față 37.000 de fotografii duble, ce era și ce-am făcut, din toate județele. În momentul de față, când voi cei de la Digi căutați numai rahatul, în fiecare comună din România sunt în medie 3 șantiere, în momentul de față, în lucru. În fiecare comună din România. Să presupunem prin mega-absurd că echipa tehnică de la București, care strânge cele 37.000 de fotografii trimise de colegii noștri din țară, să presupunem prin absurd că au modificat sau au schimbat din greșeală o fotografie sau au băgat o fotografie aiurea acolo”, a adăugat Codrin Ștefănescu.

El a adăugat că „inclusiv Opoziția face proiecte tot pe programul nostru de guvernare”, prin PNDL 2.

În ceea ce privește pagina de Facebook „PSD salvează România”, care ilustrează o parte din realizări cu fotografii stock, secretarul general al partidului a spus că e o pagină pe care PSD nu și-o asumă.

„Sunt foarte multe pagini pe care nu le asumăm noi. Nu sunt ale noastre, sunt o grămadă de fani. Numai în partid sunt 535.000 de membri care au cont pe Facebook, plus alte milioane care votează. Nici măcar echipa noastră de online nu poate monitoriza toate paginile de se nasc”, a adăugat Codrin Ștefănescu.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și