Hotărârea aprobă și dispoziția anunțată de ministrul interimar al Educației privind desfășurarea cursurilor cu prezență fizică indiferent de rata de vaccinare, acolo unde incidența este sub 3 la mie. De asemenea, sunt stabilite condițiile în care pot fi organizate ceremoniile de Ziua Națională a României.

Măsurile sunt valabile doar pe baza certificatului verde, pentru persoanele vaccinate și cele care au avut COVID în ultimele 180 de zile.

Ce prevede Hotărârea CNSU:

Modificarea Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.11.2021 emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;

Permiterea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul București, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum și în municipiile reședință de județ, cu participarea a cel mult 200 de persoane și respectarea măsurilor de protecție sanitară;

Permiterea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție;

Permiterea desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;

Permiterea desfășurării cursurilor, workshop-urilor și conferințelor doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.

Incidența COVID în București continuă să scadă și se apropie de 4 la mia de locuitori. Vineri, rata de infectare a ajuns la 4,34, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și