Poliţiştii din Leordina au constatat că în noaptea de 21/22 mai a.c., în jurul orei 01.00, un tânăr de 20 de ani se deplasa cu un moped pe DJ 187, în localitatea Repedea. Într-o curbă la stânga, tânărul a pierdut controlul vehiculului şi s-a răsturnat. El a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Verificările efectuate de poliţişti au relevat că mopedistul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat în momentul producerii evenimentului. Lui i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilii alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările.

Poliţiştii maramureşeni vă sfătuiesc să nu conduceţi vehicule dacă aţi consumat alcool! Acesta scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, dacă îmbibaţia alcoolică este de peste 0.8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și