Rihanna a cântat și a dansat timp de 75 de minute pe scena din Piața Constituției, însă show-ului i-a lipsit măreția și splendoarea concertelor ce au putut fi urmărite în acest turneu ANTI World în alte orașe, artistei lipsindu-i o grămadă de lucruri din recuzită, cum ar fi podul plutitor, și ținutele numeroase.

Fanii bucureșteni se așteptau ca pe parcursul concertului Rihanna să își schimbe și să-și etaleze costumele extravagante, așa cum își obișnuise publicul, însă deși a intrat de câteva ori în culise, ea a stat în aceeași ținută pe tot parcursul serii. Apariția ei a fost aparent cuminte, purtând doar o rochie scurtă neagră și celebrele cizme lungi legate cu o centură în jurul taliei, la care un designer a lucrat special timp de două luni. Însă, când a început să danseze, Rihanna le-a făcut o surpriză neașteptată fanilor din primele rânduri, arătându-și în repetate rânduri și fără nici o reținere, lenjeria intimă de culoare neagră, la unele mișcări, artistă arătând probabil chiar mai mult decât și-ar fi dorit.

La final, în ciuda aplauzelor fanilor și extazului acestora, Rihanna a promis fanilor că se va mai întoarce în România și plecat brusc fără să facă nici măcar un bis, spre dezamăgirea celor prezenți acolo, care au mai așteptat câteva minute pentru a vedea dacă artista se întoarce pe scenă, însă a fost în zadar.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și