Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, a declarat, pentru Glasul Maramureşului, că există un protocol semnat între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Direcţia Silvică Maramureş şi firma care se ocupă de reabilitarea Drumului Naţional 18 pe porţiunea Baia-Sprie-Sighetu Marmaţiei.

„Sunt lucrări care se fac conform protocolului încheiat între CNAIR, Direcţia Silvică şi firma care se ocupă de modernizarea DN18. Există avize pentru toate aceste tăieri de arbori, totul este legal”, a spus Dan Bucă.

„Vorbim despre masă lemnoasă de produse extraordinare. Care s-a scos din fondul forestier de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru lărgirea DN 18. Este o suprafaţă de 5,7 ha care a fost scoasă din fondul forestier printr-un ordin de ministru. Volumul partidei de lemn este de 380 mc. Masa lemnoasă a fost scoasă la licitaţie şi a fost adjudecată de către un operator economic”, a menţionat, pentru Glasul Maramureşului, Mihai Leşan, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Maramureş.

Tot legat de DN 18 Baia -Sprie-Sighet, trebuie spus că lucrările sunt aproape de finalizare. Din cauza lucrărilor care se fac în această perioadă, şoferii sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil acest pas montan.

Conducătorilor de autovehicule, cu o masă autorizată de până la 7,5 tone li se recomandă să evite deplasarea spre Maramureşul istoric pe DN 18, rutele alternative fiind DJ 184 pe relaţia Baia Mare-Cavnic-Budeşti-Ocna-Şugatag-Vadu Izei-Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare-Cavnic-Budeşti-Călineşti-Fereşti-Vadu Izei-Sighetu Marmaţiei, respectiv Baia Mare-Cavnic-Bârsana. Agenţii de poliţie rutieră se află şi ei în teren, pentru a asigura buna desfăşurare a traficului rutier pentru autovehiculele menţionate mai sus, pe DJ 184.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și