Astfel, jandarmii aflaţi în misiune, au identificat în zona unei staţii de autobuz de pe strada Unirii, doi bărbaţi cu vârste de 40 şi 43 de ani, ambii sigheteni, care consumau băuturi alcoolice, locul de consum nefiind un loc amenajat în acest sens. Aceştia au fost sancţionaţi de către jandarmi cu avertismente scrise.

Pentru prevenirea acestor fapte Jandarmeria Maramureş reaminteşte că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Jandarmii maramureşeni fac apel la cetăţeni să nu tolereze persoanele care consumă alcool în public şi să semnaleze prompt forţelor de ordine aceste comportamente.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și