O proiecție de film este programată vineri, 2 august, la sediul Centrului Cultural din oraș.

După succesul răsunător pe care l-a avut cu debutul său, ”Fiul lui Saul/Son of Saul”, pentru care a obținut Oscarul pentru Cel mai bun film străin, László Nemes vine la Sighet cu Apusul/Sunset.

Filmul spune povestea tinerei Irisz Leiter (Juli Jakab), care ajunge în capitala Ungariei sperând să se angajeze croitoreasă în legendarul magazin de pălării care a aparținut răposaților ei părinți.

Cu toate astea, este refuzată de Oszkár Brill (Vlad Ivanov), noul proprietar. În timp ce magazinul se pregătește de vizita unor oaspeți extrem de importanți, un domn o abordează pe Irisz căutându-l pe un anume Kálmán Leiter. Tânăra alege să meargă pe urmele lui Kálmán, unica ei legătură cu un trecut pierdut.

Proiecția de film începe la ora 19.00 în sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet.


Preluare: radiocluj.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și