În data de 16 aprilie a.c., polițiștii de frontieră au depistat două persoane, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” a județului Maramureș din Ucraina în România, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, respectiv a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

Pompierii maramureșeni au transportat patru persoane cu autospecialele din dotare, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, însoțite de jandarmi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare.

În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaționalizată de pompierii maramureșeni la Sighetu Marmației. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcție de evoluția situației.

Polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii veniți din Ucraina nu sunt expuși victimizării. În sprijinul jandarmilor maramureșeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov.

Sunt asigurate și identificate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc.) peste 8.800 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina. Locurile de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a fluxului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 17%, fiind cazat în prezent doar un cetățean ucrainean.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și