În data de 31 decembrie a.c., între orele 22:00 – 1:00, Primăria oraşului Vişeu de Sus şi Centrul Cultural Social organizează evenimentul „Revelion 2016”, la care organizatorul preconizează participarea unui număr de aproximativ 3000 persoane.

În data de 31 decembrie a.c., între orele 23.30-24.00, în Piaţa Libertăţii din Baia Mare se va desfăşura concertul formaţiei „Gaşca de acasa”, iar între orele 00.00-00.30, în Piaţa Păcii va avea loc spectacolul de artificii, la care organizatorul preconizează participarea unui număr de aproximativ 3000 persoane.

Aceste manifestări sunt prevăzute în cadrul Evenimentului „Iarna Băimăreană”, desfăşurat în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016 şi organizat de Primăria Municipiului Baia Mare.

În vederea evitării evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Maramureş recomandă persoanelor participante la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia forţelor de ordine.

De asemenea, persoanelor care participă la manifestările cultural-artistice însoţiţi de copii, le recomandăm să acorde o atenţie deosebită acestora, pentru a se evita pierderea sau rătăcirea minorilor.


Preluare: JurnalMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și