Anul trecut am avut o idee - organizarea unei tabere pentru copii cu diabet, pe care am împărtășit-o domnului Dr. Lucian Bogdan și domnului manager Oros George Alexandru, idee care a fost acceptată și mi-a fost permis să încerc să o materializez. În consecință în perioada 6-12 august 2023 la Complex Turistic Șuior, se desfășoară prima tabără pentru copiii cu diabet din județul Maramureș – Primero Camp– tabăra gratuită de educație medicală, organizată de medici pentru pacienți.

Este vorba de 18 copii cu vârsta între 5 și 17 ani, însoțiți de către un părinte, colectiv medical format din 3 medici - Dr. Gabriela Florian, Dr. Sima Diana, Dr. Ghimiciu Ana ( Galați), 2 medici pensionari – voluntariat – Dr. Ceaunică Cosette și dr. Foia Nelia, 4 asistente - As. Nadia Rogojan, As. Dorina Pop, As. Ionela Filip si As. Loredana Micu și 1 psiholog clinician- Mihaela Maris și 2 voluntari. În taberele pentru copii cu boli cronice, conform standardelor internaționale, trebuie asigurate și situațiile de urgență, acest lucru fiind posibil cu ajutorul domnului doctor Cosmin Florian – din cadrul secției UPU SMURD Baia Mare.

Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului județean Maramureș, Aramis Group, Trust Med, Novo Nordisk și Nestle și prin implicarea personalului medical din Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare.

Pe perioada taberei, programul cuprinde ore de educație medicală, prezentare de tehnologie medicală , ședințe și activități cu psihologul, activități de diferite tipuri- drumeții în natură profitând de potențialul geografic al zonei , activități educaționale montessori și activități pentru părinți cu persoane acreditate în acest domeniu, pentru a putea găsi metode prin care să gestioneze mai bine stresul de zi cu zi dat de gestionarea diabetului, activitate Salvamont și curs de suport vital de bază.

Toate aceste activități se desfășoară pe fondul monitorizării continue 24/7 a valorilor glicemice, 3 mese principale, 3 gustări și dozele de insulină aferente.

În prima zi de tabără au fost montați 4 senzori de monitorizare glicemică - obținuți prin donație, iar în cea de-a doua zi au fost efectuate examene de picior – examen obligatoriu al pacientului cu diabet – pentru copii acesta trebuie să fie efectuat în primii 5 ani de la diagnostic o dată, iar după 5 ani de la diagnostic trebuie efectuat anual. Vom reveni la finalul taberei cu alte informații și cu păreri ale participanților.

Dr. Gabriela Florian – medic primar pediatru, medic șef secția pediatrie Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, Președinte Asociația Primero

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și