Potrivit rezultatelor cercetărilor publicate în revista Psychological Science, cei care fac fotografii într-un muzeu au șanse mai mici să își amintească detalii decât cei care s-au uitat cu atenție la obiectele respective.

"Oamenii își scot atât de repede aparatele de fotografiat, aproape fără să se gândească, ca să imortalizeze un moment, încât nu se mai uită la ce se întâmplă în fața lor", spune Linda Henkel de la Fairfield University, autoarea studiului.

Ea a cerut studenților veniți să viziteze un muzeu să observe anumite obiecte, fie fotografiind-le, fie numai uitându-se la ele. A doua zi le-a testat amintirile, iar cei care făcuseră fotografii au recunoscut mai greu detalii ale obiectelor decât cei care doar se uitaseră la ele. Explicația ar consta în faptul că tehnologia "își amintește" în locul nostru, iar experiența directă are de suferit, potrivit specialistei americane.

În al doilea experiment, studenții care fotografiaseră detaliul unui obiect cu zoom păreau a-și aminti mai bine obiectul întreg, și nu detaliul ca atare. "Aceste rezultate arată cât de diferite sunt +ochii minții+ și +ochiul+ aparatului", mai spune Linda Henkel, adăugând că cercetările în privința memoriei sugerează că fotografierea poate ajuta pe cineva să își amintească un anumit lucru, dar numai dacă persoana care fotografiază observă cu atenție înainte ceea ce vrea să imortalizeze și apoi imaginea.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și