În urma activităţilor de investigare şi cercetare desfăşurate a fost identificat un tânăr de 23 de ani din Baia Mare care, în data de 02 martie a.c., a sustras trei biciclete de pe suportul haion prins pe portbagajul unui autoturism parcat pe strada Olarilor. Poliţiştii au reuşit să recupereze două dintre bicicletele sustrase iar cercetările continuă cu autorul în stare de libertate.

Alte două persoane au fost identificate de poliţiştii băimăreni şi sunt cercetate pentru furt calificat şi complicitate la furt calificat, după ce în 26 februarie a.c. au sustras mai multe bijuterii de aur şi argint dintr-o societate comercială de profil. Este vorba despre o femeie în vârstă de 41 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud şi un bărbat în vârstă de 36 de ani din judeţul Mehedinţi, ambii recidivişti şi cunoscuţi ca infractori voiajori.

În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și