Rezultatele sondajului Scottish Social Attitudes arată că 52 la sută dintre scoțieni declară că nu sunt religioși, în comparație cu 40 la sută în 1999, când au început să fie făcute astfel de studii. În același timp, proporția celor care declară că aparțin Bisericii Scoției a scăzut de la 35 la sută în 1999 la numai 20 la sută în prezent.

Alte grupuri religioase au rămas constante în acest interval de timp, inclusiv romano-catolicii (15 la sută) și cei aparținând altor culte creștine (11 la sută). Procentul celor de altă religie decât cea creștină a rămas de 2 la sută.

De asemenea, cercetarea dezvăluie că participarea la serviciile religioase se află la cel mai scăzut nivel înregistrat din 1999 până acum, informează bbc.com.

Două treimi dintre persoanele care trăiesc în Scoția și care spun că sunt religioase nu participă "niciodată sau practic niciodată" la servicii religioase, în comparație cu un procent de 49 la sută la data la care au început acest tip de cercetări.

Ian Montagu, cercetător la ScotCen, a declarat că aceste date demonstrează că angajamentul scoțienilor față de religie, atât în ceea ce privește disponibilitatea de a spune că aparțin unei religii, cât și participarea la slujbele religioase, este în declin, mai notează bbc.com.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și