Ieri, în jurul orei 12.50, poliţia a fost sesizată că, pe bulevardul Republicii din Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie.
Un bărbat de 33 de ani din localitatea Hideaga, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o băimăreancă de 40 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Hideaga a fost proiectat într-o altă maşină condusă de o băimăreancă de 39 de ani.
Conducătoarea auto din prima maşină acroşată a fost transportată la spital dar s-a constatat că nu prezintă leziuni.
Şoferii implicaţi în producerea accidentului au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

La aproximativ o oră, poliţiştii au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, produs pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare.
Un băimărean în vârstă de 58 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe strada V. Lucaciu, a surprins şi accidentat un băiat de 11 ani, care se afla în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.
Băiatul a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Un alt accident de circulaţie s-a produs la intersecţia străzilor Andrei Mureşanu cu Piaţa Păcii din Baia Mare.
Un băimărean în vârstă de 68 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins şi accidentat o băimăreancă de 78 de ani care traversa strada prin colţul intersecţiei.
Victima a fost transportată la spital şi a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și