„Un plan de atentat ce viza reprezentanți ai forțelor de menținere a ordinii publice din regiunea Orleans a fost dejucat săptămâna trecută de (serviciile de informații interne) DGSI”, a declarat Cazeneuve în timpul unei întrevederi cu polițiști și jandarmi.

Două persoane au fost arestate și inculpate în acest dosar, în data de 19 decembrie. Este vorba de doi cetățeni francezi, unul ”în vârstă de 20 de ani și necunoscut pentru serviciile de poliție, altul de 24 de ani și cunoscut pentru fapte de delincvență”, a precizat ministrul de interne al Franței.

Surse din cadrul poliției de la Paris au precizat, la rândul lor, că unul dintre cei doi francezi este originar din Maroc, iar altul din Togo.

Potrivit lui Cazeneuve, cei doi bărbați erau „în contact cu un francez jihadist prezent în Siria, iar ancheta urmează să stabilească dacă el comandase atacurile pe care, după cum a recunoscut unul dintre cei doi arestați, aceștia intenționau să le comită la adresa unor militari, jandarmi, polițiști și reprezentanți ai statului”.

„Aceste arestări sunt rezultatul unei munci minuțioase a serviciilor noastre de informații și ridică la 10 numărul de atentate dejucate pe teritoriul Franței din 2013”, a spus ministrul francez.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și