Chiar medicul in culpa recunoaste in fisa de externare faptul ca a operat un alt picior decat cel fracturat. Adica un picior sanatos.

Din punct de vedere medical, cazul se solutioneaza de catre Colegiul Medicior, urmand ca Parchetul sa se pronunte vizavi de latura penala. Lucrurile sunt blocate din cauza faptului ca reprezentantii medicilor refuza sa recunoasca faptul ca Radu Dragos e vinovat de malpraxis, desi nu au alte cazuri de acest gen supuse spre solutionare. In urma cu o luna, ni s-au dat asigurari ca pana la final de martie, cazul va fi solutionat. Povesti.

“Urmeaza sa se finalizeze in comisia de jurisdictie, apoi la disciplina si pe urma va aparea si decizia. Anul trecut nu am avut niciun alt caz de malpraxis. Am avut doar plangeri. Probabil ca pana la sfarsitul lunii o sa se rezolve”, a declarat Daniel Pop, purtator de cuvant Colegiul Medicilor Maramures.

Citind printre randuri, este evident faptul ca medicul Daniel Pop admite ca ne aflam in fata unui caz de malpraxis, diferentiindu-l clar fata de alte plangeri care s-au dovedit neintemeiate sau imposibil de probat.

Acum, la inca o luna de la cele declarate de Pop, am revenit. Ne-am lovit de impertinenta asistentei sale de la cabinetul privat (pentru ca la Colegiul Medicilor este de negasit), care s-a aratat iritata de faptul ca l-am contactat telefonic pe medicul in cauza.

“Doctorul are pacienti. Nu sta picior peste picior la cafea. E plin cabinetul de pacienti. (Apoi, catre doctorul Pop, n. red.) Va suna de la nu stiu ce ziar. Sa-i spuneti sa nu mai sune aici”. Tipic pentru sistemul de sanatate romanesc.

Daniel Pop nu a fost nici el mai concret in a ne oferi informatii referitoare la cazul Radu Dragos. Ne-a pus pe vesnica lista de asteptare. “Sunati-ma maine dimineata!”, ne-a spus Pop. Acesta este raspunsul unui purtator de cuvant.

De ce il acopera Colegiul Medicilor pe chirurgul Radu Dragos? Pentru ca este colegul lor. Pentru ca este unul din cei care isi achita anual cotizatia catre Colegiul Medicilor Maramures. Pentru ca amanarea solutionarii cazului este cea mai buna rezolvare. Orice decizie luata nu poate fi decat incriminanta pentru Radu Dragos, doctorul Stangu-n dreptu’ urmand a raspunde penal pentru fapta sa.

In luna octombrie a anului trecut, Radu Dragos, doctor in medicina, a consultat o pacienta in varsta de peste 85 ani, care a venit de la Urgenta cu diagnosticul clar – fractura picior STANG. Dupa doua zile de internare, efectuare de analize si consultare de catre Radu Dragos, acesta a operat-o la piciorul DREPT, care nu era fracturat. Mai mult, acesta i-a aplicat femeii o tija pe piciorul DREPT.

Socant este faptul ca nu a intervenit chirurgical la piciorul STANG, lasand pacienta in dureri cumplite. Abia dupa cateva zile, la sesizarea apartinatorilor, femeia a fost operata si la piciorul fracturat.

Pentru a opera piciorul gresit, Radu Dragos a luat spaga. Dosarul se afla in lucru la Parchet.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și