Premierul Victor Ponta a declarat joi seara că Narcis Neaga, director adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, responsabil pentru concesiuni, va prelua conducerea CNADNR în locul lui Mircea Pop, demis din funcţie.

"Este director adjunct, este cel de la Concesiuni, şi obiectivul fundamental pentru acest an este să semnăm contractul Comarnic-Braşov, centura sud Bucureşti şi Piteşti-Craiova. Aşa încât, am spus ca directorul de la Concesiuni să fie director general ca să finalizeze lucrările", a spus Ponta la postul B1 TV.

Joi dimineaţa, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR, au anunţat că Mircea Pop va fi schimbat, tot joi, din funcţia de director general al CNADNR, prin decizie a Consiliului de Administraţie, Pop urmând să rămână în CA ca simplu membru.

În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui şef.

Pop a rămas însă interimar până în prezent, premierul Ponta explicând că acesta a câştigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcţie dacă expiră interimatul.

Mircea Pop conduce CNADNR din iulie 2012.

CNADNR comunica la 1 octombrie 2012 că l-a suspendat din funcţie şi îl cercetează disciplinar pe directorul Direcţiei Concesiuni după ce în documentaţia de selecatre a consultantului pentru autostrada Comarnic-Braşov au fost trecute printre cerinţe un autoturism 25-30.000 euro şi 30-40.000 euro pentru instruirea angajaţilor CNADNR

"În urma modificării documentaţiei de licitaţie pentru realizarea autostrăzii Comarnic - Braşov şi a introducerii unor cerinţe în caietul de sarcini, pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă căreia i se va atribui contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km), respectiv «un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate»", conducerea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a domnului Narcis Neaga, director Direcţia Concesiuni. Pe perioada cercetării disciplinare s-a dispus suspendarea din funcţie a domnului Narcis Neaga, urmând ca măsurile să fie luate în urma raportului emis de Comisia de Disciplină", se menţiona într-un comunicat transmis la acea dată de CNADNR.

Anterior, Gândul a scris că printre cerinţele pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă care va câştiga licitaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km) figurează un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru "sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate" a unor angajaţi ai CNADNR.Condiţiile menţionate au fost introduse de CNADNR la începutul lunii septembrie în caietul de sarcini, modificând astfel documentaţia de licitaţie lansată în luna mai.

Autostrada Comarnic-Braşov - "Autostrada Zăpezii" - ar fi fost primul mare proiect construit prin parteneriat public-privat (PPP). Prima tentativă de construcţie a tronsonului Comarnic-Braşov datează din 2004, de pe vremea Guvernului Adrian Năstase, o altă încercare fiind făcută în 2010, ambele eşuate. În luna mai, CNADNR a anunţat lansarea unei licitaţii pentru reactualizarea studiului de fezabilitate aferent autostrăzii, dar licitaţia a fost amânată de mai multe ori, în urma contestaţiilor depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de trei case de avocatură.

Avocaţii au contestat atât condiţia introdusă în caietul de sarcini în septembrie - autoturismul nou şi bugetul pentru sesiuni de instruire - precum şi alte criterii "nelegale" de atribuire impuse de CNADNR, cum ar fi cel care se referă la experienţa pe care ar trebui să o aibă în domeniul parteneriatului public-privat (PPP) câştigătorul licitaţiei. Avocaţii au motivat că în România nu a fost realizat nici un proiect de PPP pentru autostrăzi, aşadar criteriile de experienţă în PPP cerute de CNADNR sunt considerate nerealizabile de către casele de avocatură.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și