Scorul a fost deschis extrem de repede, în minutul 5, cînd Vasile Pop i-a furat balonul lui Pistol, a scăpat singur cu Ionescu şi din unghi a şutat puternic la colţul scurt: 1-0. Oaspeţii vor restabili egalitatea în minutul 18, Brumă trimiţînd un şut de la 14 m, dar cu toată opoziţia lui Bota balonul a intrat în poartă: 1-1. Nu trec decît două minute şi gazdele intră din nou în avantaj. Acelaşi V. Pop profită de o greşeală în defensiva adversă, trece de Ionescu şi trimite de la 14 m în poarta goală: 2-1. FCM Baia Mare îşi măreşte diferenţa de pe tabelă în minutul 29, V. Pop fiind faultat în suprafaţa de pedeapsă de Pistol. Deac execută, Ionescu şterge balonul, dar intră în poartă: 3-1.

În partea secundă ambii tehnicieni au făcut modificări în cele două distribuţii, dar pînă la urmă tabela nu s-a mai schimbat, chiar dacă au existat şanse de gol şi de o parte şi de alta. La FCM Baia Mare au debutat doi jucători sosiţi la începutul acestei săptămîni, portarul Fila şi atacantul Codin, care au şanse să semneze contracte cu gruparea de Liga a II. Primul a evoluat ultima oară la Şoimii Pâncota, iar Codin s-a aflat pînă în această vară sub culorile celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Din cauza problemelor medicale, în acest joc nu au putut evolua Bratima, Lupu, Savin şi M. Popa.

• FCM Baia Mare: Bota (60 Fila) – Giurgiu (70 Duruş), Urs (70 F. Ilie), Potecu (70 Hodor), Gherman, Deac, Munteanu (70 Ignea), Ivănică (70 Păcurar), Codin (55 Balaure), V. Pop, Şter (70 Arnăutu). Antrenori: Dorin Toma şi Cristian Bogdan.

• CSM Sighetu Marmaţiei • Prima repriză: Ionescu – A. Novoselenszki, Pistol, Seidu, Pînţaru, Bedea, Roghină, Stephane Ferhaoui, O. Bucur, Taciuc, Bruma. • Repriza a doua: Began – Turda, Traore, C. Bucur, D. Filip, Fizeşan, Simion, Ţîrlea, R. Novoselenszki, D. Pop, Richard. Antrenori: Michele Bon şi Cosmin Marincean.

• Arbitri: Adrian Şuta – Daniel Lar şi Ionuţ Sava.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și