Potrivit imaginilor, tânăra, foarte agresivă, îl îmbrâncește, îl scuipă și îl lovește cu piciorul pe jandarm.

Prahova este unul dintre județele cu focare de COVID, în care se înregistrează printre cele mai multe cazuri noi de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi, femeia, încurajată de faptul că în zonă și-a făcut apariția și concubinul ei, l-a lovit cu palma peste față pe subofițerul jandarm. Imediat, în sprijinul jandarmului au intervenit doi lucrători de poliție. În imagini se vede clar cum femeia încearcă în continuare să îl lovească cu piciorul pe jandarm. Nu o dată, ci de mai multe ori.

Într-un final cei doi agresori au fost imobilizaţi, iar femeia a leşinat, la fața locului deplasându-se un echipaj SMURD.

Scandalul a continuat şi acolo, chiar dacă această scenă nu a mai fost filmată. Femeia a vrut să fugă din autospeciala SMURD, dar a fost oprită de polițistul care însoțea ambulanța.

Cei doi agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi apoi au fost plasaţi sub control judiciar.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și