”În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică am fost, pe rând, deputat, ministru, prim-ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă legală.” - a spus Tăriceanu înainte ca senatorii să voteze secret, cu bile, cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare.

Totodată, președintele ALDE le-a spus colegilor săi senatori că dosarul său penal ”îndeamnă pe alegători să nu mai aibă încredere în Parlament”.

În opinia lui Tăriceanu .. ”așa începe sfârșitul democrației”.

”Dragi colegi, din păcate, cel mai pervers efect al acestui gen de dosare este subminarea democrației în România. De ce? Pentru că acest gen de dosare îndeamnă pe alegători, pe cetățeni, să nu mai aibă încredere în Parlament, pentru că, nu-i așa, sunt toți o gașcă de corupți, Guvernul e o turmă de neputincioși, iar primarii nu fac altceva decât să-și urmărească propriile interese.

Și atunci, urmarea firească este de ce mai avem nevoie de un Parlament costisitor, când putem fi conduși de 100 de procurori vânjoși și de 200 de securiști noi care pot să-l manevreze pe președinte cum doresc. Așa începe sfârșitul democrației, iar părinții și bunicii voștri sunt convins că au văzut asta prin anii 50, iar acum probabil este rândul nostru să dăm piept cu ei.” - a mai spus Tăriceanu.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și